Nu v-ați întrebat, oare cum ar fi lumea fără cancer?! Oare cum ar fi să știi din timp dacă ești dispus
la această boala necruțătoare? Lumea celor dragi ar fii mai fericită. Știu că e o joacă de-a șoarecele și pisica cu
soarta, destinul, viitorul. Dar noi am primit inteligență și free will, de ce să nu o folosim?! Îi apreciez pe cei care și-au
luat curajul în spinare, ambiția și dăruirea, pentru a lăsa în urma lor un loc
mai bun decât au găsit.
Nu e ușor pentru cei din jurul tău când la 9 ani ți se dă diagnosticul de cancer și foarte puțin
de trăit. A fost o glumă a unui doctor
care poate nu și-a tocit suficient coatele pe băncile școlii sau poate practica
lui s-a pierdut în spatele unui birou. Nu vreau să-l critic prea mult. Contează
faptul ca ceea ce a afirmat nu s-a materializat. Sunt încă aici.
Deși, după ce a obținut în aprilie 2010, în cadrul Salonului Internațional
de Invenții de la Geneva, Trofeul de Aur al Organizației Mondiale pentru
Proprietate Intelectuală pentru Cea Mai Bună Femeie Inventator pentru
descoperirea unui "senzor care
determină existența cancerului în corpul uman în mai puțin de 6 minute"
Raluca - Ioana VAN STADEN a
fost foarte criticată în perioada următoare. Președintele MB Telecom, care urma
să producă acest produs susținea că “la
nivel de laborator, unde poți crea condiții ideale, rezultatele sunt în regulă,
dar scos din laborator și dus într-un mediu agresiv, senzorul nu mai oferă
rezultatele dorite de cercetător.” În acelaşi an, Statul Român îi acordă un brevet de inventie. Cu un an înainte, primeşte premiului al II-lea la secţiunea Cercetătorul anului, în cadrul Galei Premiilor în Educatie.
Sursa foto: www.revistaflacara.ro |
Invențiile se nasc din minți
sclipitoare, și merită un efort susținut pentru acel ultim pas pe care îl mai au de trecut, să ajungă pe piață. Mulți oamenii sunt nerăbdători, pentru că
vor un lucru acum și aici. Unele lucruri necesită timp, și multe teste pentru siguranța
noastră, a populației. Câți diabetici nu ar mai fi trăit azi dacă Nicolae
Păulescu nu ar fi inventat insulina? Deci, trebuie să avem răbdare şi să
sustinem astfel de proiecte, care ne-ar scuti pe mulţi dintre noi de suferinţă
inutilă. PR3MIAZA INOVATIA este un proiect lansat de 3M Romania în ţara noastră, condus de oameni cărora le pasă de minţile sclipitoare de la noi.
Calendarul evenimentelor:
1.Cluj Napoca - Universitatea Tehnică
Dată eveniment: miercuri, 22 mai 2013
KOL local: Radu Munteanu
Sala: Facultatea de Construcţii, Amfiteatrul A2
Locatie/ adresă: Gheorghe Bariţiu, nr. 25
Oră start eveniment: 12:00
Grupul de business 3M în focus: Electronica şi energie
Speaker-ul 3M Romania: Cătălin Velescu
Director resurse umane: Nadia Badea -HR Manager 3M România.
2. Iasi - Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi
Data: joi, 23 mai 2013
KOL locali: Boris Plahteanu şi Neculai Eugen Seghedin
Locatie/adresă: Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului- Str. Dimitrie Mangeron, Nr. 73
Sala: Amfiteatrul CH II- Ilie Matei, etaj 1
Ora start eveniment:12.00
Grupul de business 3M în focus: Industrial
Speaker-ul 3M Romania: Directorul grupului "Industrial" -Alexandru Dan Budău.
Director resurse umane:Nadia Badea -HR Manager 3M Romania.
Articol scris pentru: Blogalinitiative şi Premiază Inovaţia
Calendarul evenimentelor:
1.Cluj Napoca - Universitatea Tehnică
Dată eveniment: miercuri, 22 mai 2013
KOL local: Radu Munteanu
Sala: Facultatea de Construcţii, Amfiteatrul A2
Locatie/ adresă: Gheorghe Bariţiu, nr. 25
Oră start eveniment: 12:00
Grupul de business 3M în focus: Electronica şi energie
Speaker-ul 3M Romania: Cătălin Velescu
Director resurse umane: Nadia Badea -HR Manager 3M România.
2. Iasi - Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi
Data: joi, 23 mai 2013
KOL locali: Boris Plahteanu şi Neculai Eugen Seghedin
Locatie/adresă: Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului- Str. Dimitrie Mangeron, Nr. 73
Sala: Amfiteatrul CH II- Ilie Matei, etaj 1
Ora start eveniment:12.00
Grupul de business 3M în focus: Industrial
Speaker-ul 3M Romania: Directorul grupului "Industrial" -Alexandru Dan Budău.
Director resurse umane:Nadia Badea -HR Manager 3M Romania.
Anul acesta Raluca - Ioana VAN STADEN a fost
nominalizată pentru Premiile Inovaţiei. O puteţi susţine şi voi cu un share la
acest articol. Gala de premiere a caştigatorilor ediţiei 2013 se va desfăşura
pe data de 27 noiembrie 2013.
Articol scris pentru: Blogalinitiative şi Premiază Inovaţia
eu as dori sa stiu unde se poate gasi acest dispozitiv si pretul.multuumesc
RăspundețiȘtergerePuteti va rog sa lasati balta aberatiile de genul asta... Imediat dupa ce a publicat intr-o revista minora, Doamna Van Staden a trebuit sa retracteze articolul... va las sa cititi...
RăspundețiȘtergerehttp://www.rsc.org/suppdata/an/c2/c2an16305e/c2an16305e.pdf
In rest nu a publicat NIMIC pe tema asta.
Va multumesc frumos pentru informare.
ȘtergereAm sa citesc articolul de pe linkul furnizat de dvs.