Timpul meu e pretios

Rozalia Borodi (bunica)
Desen grafic: Mihai Cozma



Cu toții am întârziat cel puțin odată la o întâlnire. Eu poate mai mult decât alții. Nu aveam respect pentru timpul celorlalți și cineva într-o zi s-a gandit să îmi dea o lecție.

Bunica mea, din partea mamei, locuia cu noi în oraș. Astfel, timpul îi permitea și venea destul de des pe la noi. Destul de des, după părerea tatălui meu. De cele mai multe ori mă întreba când trec pe la ea. Ea se simțea probabil singură. Vroia și ea să mai schimbe o vorbă cu cineva. Eu nu știam cum să scap mai repede. Nu că aș fi considerat acest lucru o corvoadă. Pur și simplu aveam alte proorități de copil.






Mereu îi spuneam:
- Las` că vin.
- Maine?
- Da, mâine! Și mâine nu mai venea.
- Pe la ce ora? (Doamne da` insistentă e femeia asta, îmi spuneam eu.)
- Nu știu, pe la 5 dup-amiază.
- No bine, te aștep!


Și degeaba aștepta bunica mea, că eu uitam să vin. Câteodată mergeam pe acolo. Era coicidență faptul că ajungeam la ora promisă.

De ce o făceam? Nu știu nici eu prea bine. Aveam probabil impresia că lumea se învîrtea în jurul meu, că eu aș fi fost buricul pământului. Doar că eu mă învîrteam în jurul axei mele fară nici un rost.

Într-una din zile, probabil bunica se săturase să tot aștepte. Mă chemă la ea în vizită să îmi dea cadoul de ziua mea. Îmi spusese că-l uitase acasă. Eu, curioasă de cadou, i-am spus că mă duc. I-am spus și ora la care urma să fiu la ea, fără să apuce să mă întrebe.

Atunci când ai un interes propriu și personal, te mai uiți la ceas ca să ajungi la timp. Zis și făcut! Am plecat spre casa bunicii, în capătul celălalt de oraș. Poarta închisă. Bunica n-are sonerie. Dacă e poarta închisă probabil că nu e acasă. Sar poarta, doar mă cunosc vecinii. Ma duc la ușa de la intrare. Încuiată! Oare unde o fii? Că doar i-am spus că vin. M-am plimbat prin grădină. Am mâncat vre-o două mere. M-am uitat la ceas. Deja trecuse mai bine de o juma` de ora. Încep să mă plictisesc. Ud florile de pe scările de la intrare. Mătur curtea. Încep să mă enervez. Mai da` neserioasă mai poate să fie, îmi zic în sinea mea. Mai stau vre-o 10 minute și mă hotărasc să plec. Sar poarta la loc și o iau spre casă, hotărâtă să îi spun vre-o două când aveam să o văd. Nici prin cap nu mi-a trecut că bunica putea să fii pățit ceva. Eu mă gândeam doar la mine.

Ajung acasă. Nici nu intru bine în bucătărie că mama îmi dă un plic și îmi zice:
- E de la Buna. Nu credea că te duci pe la ea și a venit să-ți aducă plicul asta… de ziua ta. Vroia să îți cumpere un ceas, dar nu știa care ți-ar fi plăcut, așa că du-te și ți-l cumpără singură.
N-am zis nimic. Am luat plicul. Mă simțeam rușinată.

Nu mai am ceasul care mi l-am luat pe banii primiți de la bunica. S-a pierdut și el în timp. Citind însă articolul "De ce merita sa fii punctual?", de pe www.thehunger.ro, mi-am adus de aminte cum mi-a platit-o bunica cu ceiași monedă. Nu zic că nu am mai întârziat după aceea, dar am încercat să mă țin de cuvânt și să ajung la ora promisă.

De ce a fost atât de important pentru bunica mea să fii punctual?! Ei bine, ea considera că timpul ei este valoros și că merită respectat.

Mai tărziu m-am simțit și eu asemenea bunicii, cât de frustrant e să stai și să aștepti ca prostul:
- M-au enervat colegii la curs care vreneau la 10 dimineața, când cursul începea la 9:30 și trebuia să așteptam după ei… că doar nu era să țină profu` cursul doar cu mine.
-M-a enervat zilele trecute al meu soț care a uitat D-zeu de el la sala de tenis, și am stat ca proasta să-l aștept cu masa de prânz, ca în final să apară pe la 6 seara, tot el ofticat că nu am făcut desert. I-am promis că data viitoare mă găsește lenevind la mă-sa acasă.
- M-a enerva cumplit o colegă de apartament, care întotdeauna făcea gașca să aștepte, că niciodată nu era gata la timp. Prietenul ei a venit cu geniala idee să ]i schimbam ceasurile din cameră. Ne-a mers o vreme, dar tot nu s-a potolit. Nu cred că o v-a face vreodată.

De ce o făceam eu?
- nu-mi păsa de timpul celorlalți
- nu mă interesa că au și ei o viață și că le încurc treburile de peste zi
- funcționam prost după principiul timpul e relativ, așa că nu contează
Azi, am ajuns la extrema cealaltă. Pot să fiu gata în 10 min și să ies pe ușă. Pot să îmi calculez timpul și să ajung la ora planificată și de cele mai multe ori mai devreme. Am mereu o carte la mine și pot să citesc. Astfel nu simt că îmi irosesc timpul așteptând.

Dacă vrei să știi de ce merită să fi punctual citește și articolul de aici.
Daca vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la TheHunger.ro aici.

Articol scris pentru: Blogal Initiative și The Hunger




Visit the SEO PAL Facebook page  Follow seo_pal on Twitter  Submit to LinkedIn  Visit the SEO PAL Google+ page  Follow lyubeng on Pinterest   

Un comentariu:

  1. Chiar au articole faine si la subiect cei de la The Hunger.
    Trebuie sa imi fac si eu cont la ei sa primesc articolele pe mail, ca altfel sigur uit si nu intru in mod special pe site.
    Frumoasa initiativa au avut.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează!