Plecam azi după prânz să mă înscriu la un curs. Mi-am luat și fetița la o plimbare, cu mine. Ne-am dat jos din tramvai și am luat-o pe jos câteva stații. Vântul rece ne sufla în față. La prima intersectie o mamă împingea cu o mână caruciorul cu un copil de 1-2 ani, iar cu cealaltă trăgea un alt cărucior imens, improvizat, plin de peturi goale. Le ducea probabil la reciclat. I-am privit doar câteva secunde în goana mea pentru a face ceva, care să-mi fie mie şi copilului meu mai bine. M-am bucurat în gândul meu că îi puteam oferi ceva mai bun copilului meu.
Gândurile îmi fură izbite de un fluturaș, care m-a pocnit cu aripioarele peste nas. M-am oprit pentru o fracțiune de secundă. I-am spus copilului meu ca îl iubesc și am mers mai departe.
Gândul mi-a ramas la mama si copilul pe lângă care trecusem. O admiram pentru că nu se lăsa lovită de soartă și încerca totuși să facă ceva mai mult, atât cât o țineau puterile pentru copilul ei.
Copiii merită drepturi egale la educaţie. Copiii de azi vor fi adulţii de mîine.
Nu ar trebui noi adulţii să îi etichetăm, deşi o facem mereu, deşi nu e bine. Nu cred ca nu ti s-a întâmplat şi ţie vreodată să îi spui copilului tău expresii de genu: de ce nu poţi fii şi tu cuminte ca Gigel?, de ce nu poţi şi tu să scrii aşa de frumos ca Maria? etc. Copilul se v-a închide treptat in sine, iar vina e a ta ca nu v-a ajunge un OM MARE.
Campania Salvatii copii vine şi întinde o mână de ajutor copiilor de azi, OAMENILOR MARI de mâine.
Etichetează doar borcanele de condimente din cămară. Iubește copilul pentru că e copil și ajută-l să devină un OM MARE.
